Portbagajul

 

Este o poveste a unei poveşti. De felul meu nu am câştigat premii foarte multe. Nu ăsta a fost ţelul meu suprem în viaţă. Eu am vrut să scriu, să călătoresc, să cunosc oameni frumoşi, pozitivi, talentaţi de la care să am ce învăţa. Am cunoscut. Despre unul dintre aceştia o să vă povestesc.

La un moment dat, pe facebook am văzut un anunţ de concurs în care se puneau la bătaie nişte cărţi pentru cel ce scria o poveste. Tema poveştii era „Care e cel mai interesant loc în care ai citit?”

Provocarea a fost acceptată şi aşa am început să scriu povestea care se cheamă Portbagajul. Au scris mulţi şi pe mine m-a mirat că tocmai povestea mea a fost aleasă câştigătoare. Nu premiul ci faptul că povestea mea a fost interesantă şi a plăcut cuiva m-a făcut să am o stare foarte interesantă. Asta însă nu a fost totul. Cea care făcuse acel concurs, pe numele ei Desiree Halaseh avea nişte cărţi pe care le citise şi care ocupau un loc în biblioteca ei şi ce s-a gândit, ia să le mai citească şi alţii.

Concursul era pe blogul ei. http://www.desireehalaseh.com/blog/concurs-castiga-un-pachet-de-carti-din-biblioteca-mea

Desiree Halaseh nu este un pseudonim, este numele unei domnişoare minunate însă de care mai auzisem. Nu ai cum să uiţi un aşa nume. Acum câţiva ani eram în juriul unui concurs de filme de scurt metraj. Se chema „Spune pe Scurt”. La o secţiune, tocmai cea care mă premia acum cu cărţi, câştiga cu un film foarte interesant.

Revenind, povestea mea era un sinopsis al unui scenariu pe care îl scrisesem pentru o culegere de scenarii pe care o pregătesc. Desiree, aşa cum mi-a spus ulterior, nu a remarcat numele celor care scriau, dar povestea mea i-a atras atenţia. A gândit, aşa cum mi-a spus, că cel care a scris povestea asta nu este om. :))))))) Nu, eu nu eram om.  🙂 Apoi şi-a adus aminte că numele meu îi era cunoscut.

Aici este de fapt altă poveste.

Desiree este foarte talentată, nu numai la făcut filme. Nu, aia a fost o etapă din viaţa ei. Desiree scrie. Şi o face în cel mai direct mod posibil. După ce citeşti 2-3 pagini nu ai cum să-ţi dai seama de ce fel de persoană este. Directă, sinceră, sensibilă, ambiţioasă. Toate acestea într-o tânără firavă, dar care a umblat în toată lumea asta. Şi asta este altă poveste. Toate la timpul lor.

Deci atunci când a câştigat cu acel film, Desiree trecea într-o altă etapă a vieţii ei, iar acel premiu a fost o schimbare de direcţie, de care avea nevoie. Toate astea le-am aflat de la ea. Nu am ştiut că acel premiu însemna pentru ea atât de mult.

Ne-am întâlnit de curând. Numele noastre umblaseră în creierele pe care le inundăm cu tot felul de informaţii şi totuşi au rămas acolo mulţi ani. Ne-am întâlnit să îmi dea premiul. Era un moment sublim de a-mi ridica premiul. Desiree îşi lansa cartea „Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India” la Bookfest. Acolo m-a invitat să ne vedem.

Lansarea cărţii ei îmi dădea foarte multe emoţii. Parcă o lansam eu. Nu ştiu de ce. Am ajuns cu o jumătate de ora înainte, i-am cumparat cartea. Deja mă mânca mâna să o citesc, dar îmi era frică să nu vină şi să mă prindă citind din ea.

Furam fragmente din India pe care o văzuse. Eram gelos pe ea pentru că a văzut-o de atâtea ori iar eu nu o aveam decât pe… wish list. Mă plimbam prin târg când Desiree a venit la mine. Fata asta are o energie puternică, este toată un zâmbet. Am simţit că  se bucură pentru că am venit.

Am stat la coadă pentru autograful pe care îl voiam pe cartea ei. Am stat ultimul. Era foartă multă lume. Toţi tineri şi frumoşi. După un timp, în sfârşit am ajuns şi eu să stau cu ea la masa unde dădea autografe. A scos cărţile date drept premiu, mi-a scris ceva pe una şi mi le-a dat. Am stat de vorba un pic. Eu simţeam ca ocup locul abuziv, ea era relaxata. Mi-a scris pe cartea ei ceva. Apoi am ajuns amândoi la concluzia că trebuie să ne mai vedem. Avem multe de povestit. Obiectivul meu a fost atins, acela de a cunoaşte oameni minunaţi. Am cunoscut un om deosebit.

Mai jos aveţi povestea cu care am câştigat.

Portbagajul 

O zi caldă de septembrie, înainte de ’89. Am plecat la ţară la o nuntă la un văr. Eram însoţit de părinţi, o mătuşă un alt văr mai mare. Eu nu făcusem 18 ani, urma să-i împlinesc anul următor. Ne-am înghesuit în Dacia vărului, eu stând în spate între femei. Locul limitat de kilogramele damelor.

Frumos ambalaţi în haine călcate şi scrobite de parcă eram scoşi din cutie de sub pomul de Crăciun, ajungem la cortul unde urma să aibă loc nunta. Pupături, felicitări, schimburi de parfumuri ieftine, ţuică cu pişcoturi. Şampania nu ajunsese în zona aceea.

Ne aşezăm la o masă, uşor înclinată, pe o bancă lungă cu cortul aşezat lin pe spatele nostru. Bucuria noastră era că am fost poziţionaţi relativ aproape de ieşire. Ne-a trecut bucuria când a început muzica. La întrarea în cort erau şi boxele. Cam la 1 metru şi ceva de noi. O bucurie imensă pentru urechile noastre.

Nunta a decurs specific nunţilor de la ţară, dansuri populare, furatul miresei, negocierea recompensei, plimbarea căsuţei pentru bani. Stau şi mă gândesc că dacă îţi propui să îţi cumperi o barcă din banii de la nuntă, atunci trebuie să faci o barcă mai mică în care să strângi banii? O întrebare, atât.

Mătuşa mea strângea de zor toate sticlele pline şi mâncarea ce rămânea pe masă şi le punea într-o sacoşă. Două, trei… Toate au urmat apoi drumul portbagajului.

Se face ora de plecare, ne schimbăm iar parfumurile, transpiraţia şi tot felul de complimente după care urmează îmbarcarea. De la masa noastră am mai cules un unchi la care urma să mergem să ne odihnim. Într-o localitate la vreo 30 de km distanţă. La numărătoare ne-a dat cu virgulă. Eu nu încăpeam în nicio combinaţie în maşină. M-au inserat în portbagajul maşinii, plin de sacoşe cu mâncare, haine, pantofi cu ciorapi înăuntru, cofraje goale de ouă.

Nu eram foarte înalt, nici acum nu sunt, iar la cele 52 kg (vai ce vremuri) mi-am făcut cât de cât loc. După un scenariu bine stabilit, am fost flancat cu haine şi genţi pline, astfel încât dacă ne oprea miliţia să nu mă vadă.

Mătuşa, fire blajină şi bisericoasă îmi dădu o carticică de rugăciuni, spunându-mi că să mă rog pe drum că trece mai repede. Norocul meu a fost că, fire practică cum eram, mi-a mai trecut acum, am luat de acasă o lanternă. Pentru mine mersul la ţară înseamnă întuneric, câini şi toaletă în fundul curţii.

Cred că acea lanternă mi-a distras gândurile negre pe care le aveam cu privire la călătoria pe care urma s-o încep.

După un demaraj cum numai o dacie plină ochi poate s-o aibă, ne-am înscris pe un drum demn de Paris –Dakar. Viteza constantă de croazieră promitea parcurgerea traseului într-un timp record, dar oricum mult prea lung pentru răbdarea unui puşti de 18 ani. După două hopuri care mi-au băgat minţile în cap cu ajutorul caroseriei, am început să număr oile imaginare din mintea mea. Aia care mai era. Ştiam că răbdarea e o virtute, dar dacă ai neuronul ocupat cu ceva, e usor să ai asemenea virtuţi.

După ce m-am încurcat de două ori la numărat, nu că nu aş fi ştiut să număr, dar mintea mea încerca să localizeze poziţia geografică a mobilului cu care ne deplasam, am renunţat să mai număr. Am zis să aprind lanterna, poate găsesc ceva să mă facă să uit de poziţia de fetus pe care o aveam. Nimic, câteva genţi, sacoşi şi o 3-4 cartoane de ouă pe care stăteam cu capul. Adio pat pentru ouăle pe care urma să ni le dea mătuşa.

Descopăr cu mirare că aveam chiar sub nas cărticica de la mătuşa. Daaaa, cititul e bun că te duce în alte locuri cu mintea şi uiţi dihania în burta căreia eşti.

Coperta cărţuliei era cu un scris indescifrabil, plină de grăsime şi foarte tocită pe la colţuri. Icoana de pe copertă arăta ca cea de la Voroneţ, de pe peretele acela expus de ploaie, ninsoare şi soare, acel perete căruia aproape ca nu i se mai vede pictura. Aşa arăta şi coperta pe care o aveam în faţa ochilor. Mă rog, impropriu zis în faţa ochilor. În faţa laterală a ochilor. Citeam sub un unghi de 60-70 de grade lateral. Mă mir că nu am făcut strabism. Eram tânăr, norocul meu.

Să nu-mi cereţi să vă zic ce rugăciuni erau, după prima citire, destul de facilă, nu am înţeles nimic. Şi am şi terminat dezamăgit de scurteţea timpului care s-a scurs la lectura cărţii. Mă rog, cărţuliei.

Am stat vreo 2 minute să reflectez. La ce? La condiţia umană, mai ales a mea. Mă gândeam cum e viaţa asta, cu 30 de minute înainte eram tratat ca un prinţ, aşezat la o masă, chiar şi înclinată, tot masă era, cu ceva mâncare în faţă, cu un pahar de vin plin, muzică, oameni. Şi acum, transformarea din prinţ în cerşetor făcută la modul cel mai brutal m-a adus în pantecele acelei fiare de metal plină de mirosuri care mai de care mai diferite. Ţin să specific şi un bidon de ulei care mirosea a benzină, care, spre norocul meu, îşi făcuse loc în alt colt al portbagajului, dar care ţinea cu tot dinadinsul să mă facă să-i simt prezenţa.

Neuronul meu a mai hălăduit un pic prin filozofia minţii apoi ochii au căzut iar pe cărticică. Am zis că ia să o mai citesc iar că poate mă luminez. Altceva mai bun nici nu aveam ce să fac. 

La a doua lectură am aflat că rugăciunile erau pentru diverse scopuri. Nu mai ştiu care erau alea, de sănătate, reuşită etc. Chestii destul de generale care nu prea coincideau cu dorinţele mele de a intra la facultate sau de a face fetele să se îndrăgostească de mine. Nimic nu e perfect pe lumea asta, dar… ţin minte că dacă te gândeai la dorinţa ta rugăciunea se adapta voinţei tale.

Am citit prima rugăciune de două ori.Prima dată mă gândeam la intrarea la facultate. Apoi mă gândeam la fete, nu la cineva anume şi mă rugam să se îndrăgostească de mine. Toate, pe rând, nu conta. Se potrivea rugăciunea perfect. După parcurgerea a doua oară a cărticelei, lumea mea spirituală a fost mult mai intens conştientizată. Aveam scopuri în viaţă pentru care mă rugam. Chiar mi-a trecut în cap să ma duc la biserică să aprind o lumânare pentru rugăciunile mele. Acela a fost şi momentul în care lunga mea perioadă de călătorie în pântecele monstrului pe 4 roţi s-a terminat. Nu ştiu cum au trecut cei 30 de km. Cert este că apropierea mea de Dumnezeu s-a produs în condiţii ciudate.

 

Bucureşti

11 mai 2016

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s