Moroiul

dinti vampir

 

PERSONAJE:

 

VASILE MOROIANU – ţăran în  jur de 50 de ani, soţul Mariei Moroianu

MARIA MOROIANU – soţia lui Vasile Moroianu, 45 ani

CIPRIAN CORBU – cumnatul celor doi de mai sus, 46 de ani, om de afaceri

LENUŢA CORBU – soţia lui Ciprian Corbu, sora lui Vasile Moroianu, 40 de ani, casnică

MIHĂIŢĂ CORBU – fiul celor doi, 18 ani, elev

ANGELA MOROIANU – sora lui Vasile Moroianu şi a Lenuţei Corbu, 30 ani, actriţă

MEDALIA – vrăjitoarea satului, 60 de ani

POŞTAŞUL – în jur de 30 de ani

ISTODOR MOROIANU – tatăl celor trei fraţi, 75 ani

CATRINA MOROIANU – nevasta lui Istodor, 70 ani

 

Acţiunea se desfăşoară în curtea unei gospodării de ţară. El, Vasile Moroianu, ciopleşte un ţăruş cu un cuţit. Ea, Maria Moroianu, spală un cearceaf într-o copaie de lemn.

 

VASILE:  Mario ! Câte ceasuri sunt ?

MARIA :  E doişpe !

VASILE:  Când vin ăştia ?

MARIA :  Sor-ta zicea  că vine pe la unu. Da’ ştii cum vine ea… Când vrea Ciprian… Că

parcă nu ar pleca mereu de aici cu câte o găină, cu un vin…

VASILE:  Taci, fă, din gură ! Nu mai contabiliza tu tot mereu : că sor-mea aia mare s-a

ajuns, că bărbat-su nu te bagă în  seamă, da’ ce oi fi vrând tu să îţi facă ?! Că fii-su’, adică

nepotă-tu’, e… un mucos, că sor-mea aia mică e… Cum e ?! … a, nu, că de aia îţi place.

MARIA :  Ho, bărbate, ho ! Gata! Am zis şi io, nu am dat cu parul. Sunt şi eu nervoasă şi

obosită. Aseară iar nu am dormit… deja nu mai pot !

VASILE: Lasă, Mario, să nu îmi zici tu mie Vasile Moroianu, dacă n-om scăpa noi şi de

asta !

MARIA :  Da, măi Vasile, dar nu uita că nu depinde numai de tine ! Mai e şi sor-ta aia cu

bărbatu‘ ei cu tot.

VASILE:  Taci fă din gură ! Iar te iei de el? (ciopleşte la ţărus)

MARIA : Şi chiar eşti pornit să faci asta ?

VASILE: Numai aşa se va potoli.

MARIA : Şi dacă n-or să fie de acord ?

VASILE: Mă descurc şi fără ei.

MARIA : Of…

(Maria spală în  continuare. Tace şi spală. Termină de spălat, vrea să îl pună pe Vasile să o ajute să stoarcă cearceaful, dar renunţă. Îl prinde în  gard şi îl stoarce singură. Vasile o vede)

VASILE: Fă, dar proastă mai eşti ! Aşa le faci tu pe toate de capul tău !

MARIA : N-am vrut să te mai deranjez !

(se aude o voce, e poştaşul)

POŞTAŞUL : Nea Vasile ! Nea Vasile !

VASILE: (care apucase cearceaful şi îl storcea) Ce-i, Ioane?

POŞTAŞUL : Ai o telegramă, bre !

VASILE: De unde e ?

POŞTAŞUL : De la Bucureşti.

VASILE: (către Maria) : Du-te, fă, şi vezi de la cine e !

MARIA : Da’ de unde să ştiu eu ? Ştii că nu văd să citesc.

VASILE: Nu vezi pe dracu ! Dar stecluţele mele imediat le găseşti ! Dacă mergeai la şcoală

şi clasa a treia, poate “vedeai” acum.

Maria ia telegrama de la poştaş.

VASILE: Ioane, dar hai încoace ! Hai să bei şi tu un pahar ! Ţi-o fi şi ţie sete !

POŞTAŞUL : Mersi, nea Vasile, chiar îmi era sete!

VASILE : Mario, fă-te încoace cu două pahare şi nişte vin. Hai rapid.

(întinde cearceaful, apoi ia telegrama, o întoarce pe ambele feţe, apoi o întinde poştaşului)

Citeşte!

POŞTAŞUL : Expeditor Ciprian Corbu.

VASILE : De la cumnată-miu e telegrama. Eram sigur că îmi face program berbecul ăla.

(se uita după Maria) Are dreptate şi femeia asta ! Citeşte !

POŞTAŞUL : « Cumnate, nu mai putem veni. Stop. Sor-ta e obosită. Stop. Venim altădată.

Bagă-ţi şi tu telefon. Stop. M-am săturat să merg la poştă. Stop. Păstrează-mi şi mie niste

vin. Stop. » (după fiecare stop Vasile comentează) Uite al dracu’ cu neamul lui cu tot. Că

mare dreptate are şi femeia asta!

(apare Maria)

MARIA : Ce zice acolo Vasile ? E de la sor-ta ? Te pomeneşti că nu mai vin ! Bine că nu am

tăiat găina !

VASILE : Taci, fă, din gură! E sor-mea obosită. Poate vin mâine. Lasă că îi trimit o

telegramă azi. O duce Ion. Nu-i aşa, Ioane?

POŞTAŞUL : Sigur, nea Vasile, beau paharul ăsta de vin şi plec.

VASILE: Te rog eu, e important tare.

POŞTAŞUL : Păi scrie ce vrei să zici.

VASILE: N-ai ceva de scris ? Hai, scrie tu, că aşa înţelegi sigur ce trebuie să transmiţi.

POŞTAŞUL (cu paharul la gură) : Stai să iau o gură, că tare mi-e sete !

VASILE: Lasă, Ioane, scrie acolo că e important ! Lasă că vinul nu pleacă. Hai scrie !

POŞTAŞUL (lasă paharul fără să bea) : Hai, nea Vasile, zi !

VASILE: «Trebuie să veniţi azi. Stop. E urgent. Stop. Aseară iar a venit  tata. Stop.»

POŞTAŞUL : Tata cui?

VASILE: « Stop ! » Taci şi scrie  « Trebuie să ne hotărâm împreună. Stop. Dacă nu vii, nu

pupi vin. Stop. Şi nici porc la iarnă. Stop » Hai şi acum dă fuga la poştă !

POŞTAŞUL (dă să ia paharul) : Stai să beau asta şi mă duc !

VASILE: Ţi-am zis că e urgent ! Lasă-l aici şi fugi! Te întorci p-ormă ! Hai !

(poştaşul pleacă)

VASILE: Mario ! (Maria aţipise într-un colţ) Fă ! (Maria se sperie) Ce faci, dormi ?

MARIA : Aoleu, vai, am adormit ! Sunt obosită Vasile…

VASILE: Ştiu, Mario, şi eu sunt. De când cu tata, nu mai apucăm o noapte să dormim ca

lumea.

MARIA : Nu stiu dacă or să îţi treacă vedeniile astea, dar dacă nu trec, să ştii că eu nu mai

pot.

VASILE: Hai, nu începe ! Lasă că vine şi Lenuţa cu bărbat-su’ şi vedem noi. Vine şi Angi

cu ei. Ea, săraca, e cu teatrul ei. Ce şi-a mai dorit tata să o  vadă mare artistă! Şi când a

ajuns, tata s-a dus…

MARIA : Poate că d-aia s-a întors acum… s-o vadă !

VASILE : Fă, da’ proastă eşti! Dacă  vrea să o vadă, de ce  vine aici ? De ce nu se duce la

Bucureşti, s-o vadă acolo. Să se duca la Naţional, la teatru şi să întrebe în ce spectacol

joacă Angela Moroianu.

MARIA : Deştept eşti mă, bărbate ! Şi când s-o duce, să facă bine şi să stea la coadă să

cumpere bilet… să plătească, că săracii actori n-au din ce trăi… aşa se plângea sărăcuţa

mereu….

VASILE: Şi d-aia umblă nopţile prin discoteci ? Ce, acolo curg banii ?

MARIA : Da’ lasă fata în pace !

VASILE : E, lasă că o prind eu şi o să îi zic vreo două!

MARIA : E, lasă, că e fată bună, mititica… mai ţii minte când ne-am dus să o vedem ? Ne

lăsase d-alea… cum le zice… d-alea gratis…

VASILE: Invitaţii !

MARIA : Aşa, aşa…

VASILE: Da, şi am stat o oră la coadă până a intrat toată lumea, de a ieşit aia de la intrare

şi ne-a întrebat pe cine asteptăm.

MARIA : E, de unde să ştim noi ? Suntem de la ţară, de !

VASILE: Şi tu, care când ai văzut că piesa se cheamă ‘‘ Pescăruşul ’’, ai întrebat tot timpul

când apare pasărea. Da’ proastă mai eşti, fă Mario ! Cum putea să joace o pasăre într-o

piesă de teatru ? Tu crezi că acolo pescenă umblă păsările ca la noi în ogradă ? Or’ oi fi

crezut că laBucureşti păsările fac facultatea de teatru ? Fă, nu orice poate faceasta… ( bea

paharul poştaşului)

MARIA : Dar de unde să ştiu eu că Nina Nădejdea este pescăruşul, că chiar Angela face pe

pasărea ?!

(vine poştaşul)

POŞTAŞUL : Nea Vasile, m-am întors. Da’ unde e bre vinul meu? L-ai băut ?

VASILE: Eu ? E acolo unde l-ai lăsat. Ce-ai, te-ai îmbătat ?

POŞTAŞUL : Uite, bre, aici l-am lăsat.

VASILE : Văd. E acolo.

POŞTAŞUL : Păi, da… dar e gol.

VASILE: Păi şi cum vrei să fie dacă l-ai băut ?!

POŞTAŞUL : Nu l-am băut, bre.

VASILE : Atunci s-o fi băut singur. Sau te pomeneşti că tu, Mario … ori te-a apucat

economia şi  l-ai pus la loc în damigeană? Ia, mai bine, umple şi tu paharele că iar te ia

somnul şi nu mai dormi la noapte !!!

(râde de ea)

MARIA : Asta-i vorbă de râs ? Doar ştii că nu mai am odihnă de… iaca mâine se fac două

săptămâni. Bine că ai poftă de râs ! Toată ziua bei, Vasile, şi mai dai şi vina pe mine.

(umple paharele)

VASILE (ia paharul şi dă noroc cu poştaşul) : Hai noroc, Ioane !

(poştaşul dă să bea, dar e oprit de Vasile)

VASILE: Stai ! Ai trimis telegrama ?

POŞTAŞUL (dă iar să bea, dar e oprit) : Am trimis-o şi a venit alta.

VASILE: Păi, ce faci Ioane ? Dă telegrama încoa’ !

POŞTAŞUL : Stai să beau si…

VASILE: Ioane, serviciul înainte de toate. Lasă băutura. (poştaşul lasă  paharul jos, din

care nu a apucat să bea şi scoate telegrama)

VASILE (Şi-a golit paharul, se linge pe buze de plăcere) : O, o porcărie vinul ăsta !

POŞTAŞUL : Uite, bre, nea Vasile !

VASILE: Citeşte-o tu să mai pun un rând. Mario, umple paharele !

POŞTAŞUL : Stai, ţaţă Maria, să îl beau p-ăsta ca să ai ce umple!

VASILE: Păi dacă e plin… de ce să-l mai umple ?! Ioane, ti-am mai zis : meseria înainte de

toate. Citeşte, că de băut ai timp toată viaţa.

POŞTAŞUL : « Dragă cumnate. Stop. Am vorbit cu Lenuţa. Stop. Venim  deseară. Stop.

Pentru asta mai pune zece litri deoparte. Stop. »

VASILE: Uite, al dracu‘ ! (bea paharul de vin şi îl pune lângă cel plin al poştaşului) Numai

aşa poate să vină. La câţi bani are… cu firmele lui cu tot… nesimţitu’… nu i-ar mai

ajunge ! Zi mai departe !

POŞTAŞUL : « Taie şi vreo două, trei găini. Stop. Şi un pui. Stop. Şi să ai lapte proaspăt

pentru Mihăiţă. Stop. »

VASILE: Dar n-ar zice « Cumnate, ce să îţi aduc ? Stop. Ce îţi trebuie ? Stop. Poate nişte

bani? Stop. » (ia paharul plin al poştaşului) şi mai vrea şi lapte pentru copilaş care n-are

decât vreo… 18 ani!

MARIA : Ţi-am zis io!

VASILE : Taci, fă!

POŞTAŞUL (dă să bea, dar paharul e gol) : Nea Vasile, iar mi-ai băut paharul, bre ?

VASILE: Eu ? Eşti într-o doagă, Ioane ? Nu vezi că sunt cu el în mână ? Ai vedenii?

POŞTAŞUL : Nici nu m-am atins de el, pe cuvânt.

VASILE: Ioane, munca înainte de toate. Lasă băutura… că uite ce face din tine (îi ia

paharul din mână). Hai, fugi că o mai aştepta şi altu’ vreo scrisoare, vreo telegramă. Hai

să auzim de bine şi… nu mai bea atât.

(Iese poştaşul)

VASILE: Doamne, mulţumescu-ţi ţie că n-am darul beţiei ! Fă, Mario, hai să ne grăbim că

acuşi vine seara şi avem musafiri. Hai, grăbeşte-te încoa’ şi mai umple un pahar şi p-

ormă la muncă !

MARIA (umple paharul) : Şi zi, Vasile, azi-noapte, iar a venit tăticu’ ?

VASILE: Da, fă. A venit şi mi-a zis: «  Mă, Vasile, tu eşti singurul care n-a făcut nimic pe

lumea asta. Uite, sor-ta mare, Lenuţa, are casă la Bucureşti, are bani, are un bărbat, un

copil, mai… aparte el, dar e în  creştere, sor-ta mică, Angela a ajuns cine a ajuns… e, chiar

dacă nu e măritată… nu duce lipsă de bărbaţi. Tu ? Tu o ai pe Maria… şi… Maria te are pe

tine. Atât. Nu tu cai, nu tu vaci… trei biete găini fugărite, un porc  răpciugos, care se roagă

să vină Crăciunul mai repede şi casa pe care tot eu ţi-am lăsat-o şi care stă să cadă pe tine !

De copii nu mai vorbesc, că nici măcar un câine nu eşti în stare să îngrijeşti… »

MARIA : Nu e adevărat ! Păi câinele n-a fugit din cauza matale, tăticule ? L-ai speriat

într-o noapte aşa rău că a luat-o la sănătoasa!

VASILE: Lasă, fă, că nu asta e problema ! Şi zice « Vasile, ce mă supără cel mai tare e că îţi

cam place băutura… ce zic eu, că îţi place… eşti mort după ea cum sunt eu mort de două

săptămâni… Ţi s-a lipit paharul de mână ca marca de scrisoare! Toată ziulica descânţi la

damigenele cu vin mai ceva ca ţigăncile ghiocul ! »

MARIA : Păi asta cam aşa e, bărbate… dacă ai avea şi la săpat ce viteză ai la golit pahare…

VASILE: Auzi, gata… Gata că nu ţi-a cerut nimeni părerea. Şi mai zice tata : « Vasile, ba

mai rău mă superi când zici că bei de durere că m-am prăpădit. Ei bine, află că sunt bine

unde sunt, stau cu mumă-ta alături, dar nu ne putem odihni când te vedem în ce hal ai

ajuns. Aşa că află de la mine că până nu te-oi face om de omenie şi nu o-i termina tovărăşia

cu Bachus, n-oi mai avea parte de linişte pe lumea asta. »

MARIA : Are dreptate… ai dreptate, tată, dar cu mine ce ai ? Eu cu ce ţi-am greşit ? Nu-s şi

aşa destul de oropsită cu băiatu’ matale ? De ce nu-l laşi să doarmă ? Din cauza lui n-am

mai închis un ochi de…

VASILE: De acum cinci minute, de când a venit poştaşul şi te-a luat somnul, de ce frumos

citea !

MARIA : Fir-ai tu să fii că mi-ai mâncat sufletul !

VASILE: Fă, adu-ţi aminte că copii, tu nu ai vrut !

MARIA : Eu am vrut, dar unde să îi creştem ? Aici, să ajungă ca noi nişte ţărani uitaţi de

lume? Măcar dacă mă duceai la Bucureşti ! Acolo îţi făceam eu cinci, şase.

VASILE: Ce să fac eu la Bucureşti ? Eşti nebună, fă ? Păi eu dacă mă duc la WC şi nu simt

vântul pe la fund, nu pot să ies afară. Nu ştii că ultima oară nu am putut ieşi trei zile la

rând ?

MARIA : Da… gata cu vorba că ţi se umflă limba aia spurcată şi tot nu te mai opreşti ! Zi

mai bine ce facem pentru deseară ? Tăiem o găină ?

VASILE : Nimic. Nu tăiem nimic. Nu mănâncă nimeni nimic până nu luăm o hotărâre. Ce

le pasă lor, îşi umflă burţile iar mâine pleacă şi noi rămânem ca proştii… Nu, nu…

înainte de toate trebuie să luăm o hotărâre că aşa nu se mai poate. Mă cheamă după el

taticu’.

MARIA : Hai că mă duc să pun de mâncare că or veni oamenii ăia flămânzi !

VASILE: Sigur că da… şi scoate şi niste vin… le-o fi şi sete !

MARIA : Lor sau ţie ?

(Maria iese, Vasile rămâne singur)

VASILE : Are dreptate şi muierea asta. Cred că beau cam mult. Nu mult. Tot. Dacă mă pun

pe o damigeană nu mă las până n-o dau gata. Fi-mi-ar capu’ de râs să-mi fie ! Trebuie să

mă potolesc ! Şi ăl bătrân de acolo de sus, unde e, mă vede… altfel nu m-ar bântui. Nu

mai îmi dă pace… De ce nu te duci şi pe la sor-mea, Lenuţa, că ştiu că îţi plăcea la

Bucureşti ?! Sau pe la Angi… că era sufletul tău, mititica… Nu, tu trebuie să le vezi doar

pe ale mele… că parcă doar eu greşesc în lumea asta ! Eu zic că fiecare trebuie să îşi vadă

de ale lui, d-aia spun : mexicanii să stea în Mexic, indienii în  India… morţii cu morţii şi

vii… tot cu morţii… că aşa vrea tăticu’ !

(Aţipeşte. Se aude o voce)

Voce : Iar ai băut ! Mă fiu-miu o să îţi bei şi minţile ! Lasă băutura că te ia dracu’ !

VASILE (se trezeşte speriat): Iar a venit ! Mario ! Mario ! Vino, fă, încoa !

MARIA (apare cu o găină fără pene în mână) : Ce e? Cine a venit?

VASILE: Tata ! Iar a venit !

MARIA : Mă, tu visezi bine mersi şi zici că eşti bântuit. Ai văzut ce zicea popa  să mai dai

şi tu de pomană, să ţii post 9 săptămâni şi p-orma oi vedea că îşi găseşte liniştea sufletul

lui tata.

VASILE: Ia mai lasă-mă şi cu banditul ăla de popă ! Dacă nu îi dădeam la înmormântare

cât voia, ne lăsa cu mortu’ în  casă.

MARIA : Dar nu ştii că tre’ să faci ce zice popa, nu ce face popa !

VASILE: Ce, el nu o bea vin ? Bea, că şi el e om, nu ?

(se aud voci. Intră familia Corbu  Ciprian, Lenuţa şi Mihăiţă împreună  cu Angela Moroianu)

CIPRIAN : Bucuroşi de oaspeţi ?

VASILE: Da’ ce bucuroşi ! Hai intraţi, intraţi!

LENUŢA : Ce faci, Mario ?

MARIA : Uite şi eu cu ale casei… Mă bucur tare mult că aţi reuşit să veniţi.

CIPRIAN : E, nu mi-a fost deloc uşor, să ştiţi. Eu am afaceri importante şi nu îmi permit să

lipsesc.

LENUŢA : E, lasă, dragă că te descurci tu… trebuie să fim alături de familie la nevoie.

VASILE : Tu, Leano, cum o duci ?

CIPRIAN : E ocupată tare… şi obosită… Păi crezi că e uşor să baţi câte 10 magazine pe zi ?

MIHĂIŢĂ : Şi să cari 20 de plase cu pantofi, bluze şi rujuri ?

LENUŢA : E, îmi ocup şi eu timpul…

CIPRIAN : Şi îmi toci mie banii !

MARIA : Mihăiţă, ce ai mai crescut ! Cum e la şcoală ?

MIHĂIŢĂ : Păi cine a mai trecut p-acolo ? Aaaa ! Voiam să zic… cum să fie… ca la şcoală.

LENUŢA : A luat bac-ul cu zece.

CIPRIAN: La câtă şpagă am dat…

LENUŢA : Şi acum se pregăteşte să dea la facultate… la management.

VASILE : Ce-o mai fi şi asta ?

ANGELA : Se face afacerist ca tat-su !

MARIA : Tu, Angelico, mamă, tot cu teatrul ?

ANGELA : Da, mă pregătesc să plec într-un turneu… ce să zic… muncă multă…

CIPRIAN : Bani puţini… ce să-i faci, dacă nu m-ai ascultat când ai dat la facultate…

ANGELA : Cel putin fac ce îmi place… lasă că nu mor eu de foame.

CIPRIAN : Dar eu, da ! Cumnată, încă nu e gata găina aia ? N-o mai plimba pe la aer, că

tot în burtă ajunge.

VASILE: Hai să bem un şpriţ că v-o fi sete şi mâncarea mai încolo. Du-te fă, Leano şi adă

pahare ! Voi copilaşi ce beţi ? Un lăptic, Mihăiţă !

MIHĂIŢĂ : Spune-mi simplu : Mike şi nu fii naşpa, nu merit şi eu un pahar cu vin ?

VASILE : Hai la unchiuleţu’ ! Credeam că încă nu te-a înţărcat mă-ta.

(se toarnă în pahare, se bea, se aşază)

CIPRIAN : Şi ia zi, cumnate, s-a potolit tata socru ? Te mai vizitează ?

VASILE: Nu mai râde, că dacă ar veni şi pe la voi nu aţi mai fi aşa bine dispuşi.

MIHĂIŢĂ : Şi ce zice, unchiule ? Ne-a lăsat vreo moştenire, ceva ? Ar fi cool, îţi dai

seama… mi-aş lua o maşină beton…

ANGELA : Eu dacă aş avea bani, mi-aş face un teatru numai al meu !

MARIA (intră cu nişte gustări): Şi s-o joci  pe Nina Nădejdea !

(gesticulează)

MARIA: « Eu sunt o pescăruşă ! »

VASILE: Taci fă, că nu eşti decât o curcă plouată !

ANGELA : Nina Zarecinaia, Mario! Dar văd că ţi-a plăcut dacă mai ţii minte !

MARIA : Erai aşa frumoasă… te lumina pe faţă, iar tu cu ochii închişi repetai într-una:

«Eu sunt o pescăruşă !»  (o imită)

CIPRIAN : Auzi, dacă tot veni vorba de păsări, găina aia mai are mult până se face ?

VASILE: Răbdare, cumnate ! Răbdare! Luaţi de ciuguliţi ceva, că vreau să vorbim o vorbă.

Apoi om mânca noi şi restul. Dacă mâncaţi acum, vă ia somnul…

LENUŢA : Dar ce vrei frate să vorbeşti cu noi ? Te pomeneşti că vrei să ne spui ceva în

primă audiţie ?

CIPRIAN : Te mai însori o dată cu Maria ?

MARIA : Păi nu l-aş mai lua eu.

CIPRIAN : Sau te pomeneşti că vrei să vinzi aici şi să te faci bucureştean?

ANGELA : Nu, eu cred că ne anunţă că de azi nu mai bea.

CIPRIAN : Nici o problemă, vinul îl iau în grija mea !

VASILE: Ho, gata ! V-am strâns aici pentru a face un consiliu de familie. (toţi stau la masă,

el ia paharul în mână) Aşa cum ştiţi acum două săptămâni, tatăl nostru a murit.

Odihnească-se în pace !

TOŢI : Dumnezeu să îl ierte !

VASILE: L-am îngropat, i-am făcut pomană şi toate cele creştineşti. Am suferit cu toţii

când s-a dus… dar se pare că nu s-a prea dus… eu, unul nu reuşesc să scap de el. În

fiecare zi vine şi îmi zice vrute şi nevrute… ce să mai… îmi e frică şi să mai dorm.

LENUŢA : Dar de ce nu vorbeşti frate cu popa ?

VASILE: Am vorbit.

CIPRIAN: Şi ce a zis?

VASILE: A ţinut o slujbă aici, acasă.

CIPRIAN: Foarte bine, foarte bine.

VASILE: Mi-a zis să ţin post nouă săptămâni.

CIPRIAN : Foarte bine, foarte bine.

MARIA : Da, dar post înseamnă şi să nu bei.

LENUŢA : Să nu mănânci de dulce, să nu bei, să nu preacurveşti.

MARIA : Cu ultima nu-i nici o problemă.

CIPRIAN : Cu băutura e mai greu…

VASILE: În fine, popa ăsta mi-a zis ce să fac şi dacă nu trece să ne adunăm cu toţii, să ne

împărtăşim, să ne spovedim şi să tinem toţi post 9 săptămâni.

CIPRIAN : Auzi, până aici. Eu nu mă spovedesc nimănui, iar post nu pot să ţin. Eu

muncesc, nu ca alţii şi tre’ să mănânc bine. Şi dacă stăm să ne gândim, eu nu sunt rudă

cu el decât prin alianţă. Şi cine ştie câţi bani o mai cere şi pezevenghiul ala. Eu zic să îl

lăsăm naibii pe popa asta. Altă soluţie nu există ?

MARIA : Aş putea să mă duc la Medalia.

CIPRIAN : Asta cine mai e ?

VASILE: O ţigancă din capu’ satului. Face tot felul de moşmoane.

MIHĂIŢĂ : Belea ! Îţi dai seama, face aia voodoo cu noi. Mamă, ce rockăreala pe faţă !

LENUŢA : Mihăiţă, ţi-am zis să nu mai înjuri, ce naiba ai înnebunit şi tu ?

CIPRIAN : Păi, şi ce, mă, asta crezi că te scapă de… astea ?

MARIA : I-a făcut şi lu’ Jana lu’ Popescu… de dezlegare de cununii şi s-a măritat în două

săptămâni.

VASILE: Apropo, mă fată, da’ tu nu ai de gând să te măriţi ?

ANGELA : Măritişul nu e pentru artişti… nouă ne place să trăim liberi… să avem o viaţă

cât mai diversificată…

VASILE: Adică să schimbi bărbaţii ca pe ciorapi, nu ?

MARIA : Mai tacă-ţi gura aia spurcată ! Angi e o fată deşteaptă, a stat atâţia ani prin şcoli

şi ştie ea ce face.

ANGELA : Mersi, Maria… în ziua de azi nu e aşa uşor pentru o fată să se mărite… mai

ales una cu carte…

CIPRIAN : Ia mai lăsaţi măritişu’ că n-am bani de nunţi… zi mai bine ce naiba ai de gând,

că aşa ne-ai luat pe sus, că n-am mai apucat nici să-mi termin treburile… nu mai zic de

mâncat… apropo…

MIHĂIŢĂ : Mie îmi pare bine că nu am mai făcut ultimele ore de mate. Am un prof naşpa

rău.

LENUŢA : Ad-o, dragă pe ţiganca asta şi gata.

VASILE: Făceţi cum credeţi, dar eu tot la metoda mea mă gândesc.

CIPRIAN : Alta ? Şi care anume ? Bei încă o damigeană şi rămâi indiferent la tot ? Asta e ?

VASILE: Nu ! Deşi… Nu, eu zic că cel mai sigur e cum făceau străbunii noştrii : te duci la

12 noaptea la mormântul cu pricina, dezgropi mortul şi îi înfigi un ţăruş în inimă. Apoi îi

scoţi inima, i-o arzi, iar cenuşa o pui într-o cană cu apă neîncepută din care beau toţi ai

casei. Şi uite aşa scapi sigur de bântuială. Metodă verificată de ani de zile.

MIHĂIŢĂ (sparge liniştea deplină): Eşti cool, unchiule…

CIPRIAN : Bă, tu eşti nebun ? Cum să faci, mă aşa ceva ? Te-ai dilit ? Suntem în  secolul

XXI. Unde ai mai văzut, cumnate aşa ceva? Nu mai suntem în evul mediu… doar nu

suntem sălbatici !

VASILE : Zici ce vrei, dar eu îţi spun că aşa se face aici la noi. Când omul e cuprins de

frică, e deschis la orice.

MIHĂIŢĂ : Aşa am văzut eu într-un film, cum unui vampir i-au bagat în inimă un ţăruş.

Ce beton !!! Când plecăm ?

ANGELA : Dar tata nu e vampir. Chiar dacă îl bântuie pe frate-miu, nu e vampir. Nu a

supt sângele nimănui.

MIHĂIŢĂ (la gâtul ei) : Ia să văd, ai vreo urmă ?

LENUŢA : Mihăiţă, nu fii obraznic. Mai bine pune-ţi căştile alea pe urechi şi ascultă

muzică… că frate-miu a luat-o razna şi spune numai tâmpenii… Doamne fer’ !

(Mihăiţă îşi pune căştile şi fredonează din Paraziţii)

LENUŢA (îl ascultă) : Ce ? (îi smulge căştile) Ce naiba asculţi acolo, că văd că nici ăia nu

sunt departe de frate-miu !

MIHĂIŢĂ : Băi, mamă, eşti culmea. Nu înţelegi nimic… vremurile s-au schimbat, iar voi

sunteţi expiraţi !

LENUŢA : Îl auzi, Cipriane, cum vorbeşte ? Băiatu  lu’ tat-su !

MARIA : Haideţi, nu vă mai supăraţi, că şi aşa ne vedem rar… eu zic să ne potolim cu

gândurile astea şi să găsim ceva mai simplu.

CIPRIAN : Să ne potolim ? Păi ce, am zis noi ceva ? Spune-i lu’ bărbată-tu asta ! Auzi, mă

Vasile, dar la un psiholog nu ai încercat ?

VASILE: Păi ce sunt nebun ? Mă, tu ai impresia că sunt nebun ?

CIPRIAN : Stai, cumnate, stai nu exploda. Aşa se face în Vest. Oamenii când… au

probleme dau fuga la psihiatru …

ANGELA : Lasă, Cipriane, că în  Vest cum au pierdut un câine se duc la psiholog. Cum le-a

murit pisica se duc la psiholog. Dacă nu găsesc sortimentul de unt pe care îl vor se duc

iar. Eu cred că stau mai mult la coadă la psiholog decât la muncă.

CIPRIAN : Lasă că de muncit muncesc, d-aia au ajuns aşa departe. Ai să vezi cum şi la noi

o să fie moda asta.

LENUŢA : Da, Cipriane, dar până atunci mai e. Vorba lui Vasile… Păi ce a înnebunit ? Te

duci la psiholog când o iei razna.

CIPRIAN : Greşit. Atunci e prea târziu şi nu te mai ajută mintea să te duci la doctor.

VASILE: Ia, gata cu doctorii ăştia… Dacă ajung acolo înseamnă că e de rău.

ANGELA : Hai că până la urmă cea mai bună  reţetă e tot cu vrajitoarea aia.

VASILE: Cum vreţi, dar o să vedeţi că nu e decât o excroacă. Tot la vorba mea o să

ajungeţi. Io mă duc să scot nişte vin. Mario… du-te şi ad-o p-aia. Făceţi cum vă taie capul.

(Vasile iese)

MIHĂIŢĂ : Tare, frate ! Când le-oi povesti la şcoală n-o să mă creadă nimeni.

LENUŢA : Să nu te prind că faci aşa ceva ! Astea sunt treburi de familie. Mario, dar cum

te-ai gândit la chestia asta cu vrăji ? Nu ştiam că….

MARIA :  M-am gândit la toate, că nu mai pot aşa….

ANGELA : Săraca de tine, tu eşti o femeie bună, dar nu prea ai avut noroc cu bărbaţii…

vezi, d-aia nu mă grăbesc eu !

MARIA : Uite, ar mai fi ceva ce nebunu’ de Vasile nu v-a spus. Tăticu când îi apare îi

zice…

MIHĂIŢĂ : Vrute şi nevrute…

MARIA : Nu, îi zice clar să nu mai bea, că până nu s-o potoli nu o să mai aibă parte de

linişte.

CIPRIAN : Şmecheru’ ăsta nu ne-a zis… nu i-a picat bine…

MARIA : Da, şi eu m-am gândit să o chem pe Medalia să îmi dea un leac împotriva

băuturii, că asta le-ar rezolva pe toate. Dar lăsaţi-l pe el să creadă că o aduc  numai

pentru o vrajă împotriva alungării spiritelor.

MIHĂIŢĂ : Mamă, ce tare ! Sesiune voodoo !

LENUŢA : Să nu aud ! Tu treci la culcare !

MIHĂIŢĂ : Hai mă mamă, nu fii naşpa…

LENUŢA : Să nu aud !

MIHĂIŢĂ : Dacă nu mă laşi îi spun lu’ tata că i-ai şterpelit 1300 lei săptămâna trecută şi

te-ai dus la shopping!

LENUŢA : Şi … ce ziceai… vrei să mai stai ? Să îţi aduc şi un suc ?

MIHĂIŢĂ : Un vin, merci. Sec.

LENUŢA : Să nu exagerăm !

CIPRIAN : Ce tot şuşotiţi acolo ? Mario, să vorbeşti cu ţiganca asta să nu se scape la

Vasile…

LENUŢA : Cipriane, dar te văd tare înteresat de problemă…

CIPRIAN : Normal… Păi dacă nu mai bea, cui îi rămâne vinu’ ? He, he…

MARIA : Oricum, nu cred că o să vrea Vasile să facă ce zice aia, dar eu mă duc. Găina e în

cuptor. Lenuţa, mai uită-te şi tu la ea să nu se ardă.

(iese)

CIPRIAN : Uită-te, că cu uitatul o să rămânem.

MARIA : (reintră) să nu îi spuneţi nimic. (iese)

LENUŢA : Mormânt.

CIPRIAN : Du-te liniştită, o să rezolvăm ! Doamne, ce mi-e dat să trăiesc… în ce familie de

nebuni am intrat !

LENUŢA : E, că ai tăi or fi mai breji !

ANGELA : Săraca Maria, cât mai trage cu frate-miu ăsta. Dacă nu ar bea, ar fi aur. Aur

curat !

CIPRIAN : Lasă, Angelica că toţi avem păcate. Nici unul nu e perfect. Ce, tu nu ai

slăbiciunile tale ? Nu ai şi tu păcate ?

LENUŢA : Cipriane, las-o în pace şi vezi-te pe tine.

ANGELA : Lasă-l, soro, să zică ce vrea, să aflu şi eu ce părere are despre mine unicul şi

iubitul meu cumnat… care, cu afacerile lui de miliarde se plimbă prin toată lumea, dar

care nu e în stare să sponsorizeze un spectacol pentru o biată actriţă .

CIPRIAN : Auzi, dragută, eu pentru banii aştia muncesc de la 18 ani şi nu îmi permit să îi

pierd pe o distracţie de-a ta.

ANGELA : Distracţie e când vii la teatru, nu şi când joci teatru. Aia e artă. Artă pură. Artă

decantată în laboratoarele purităţii. E sufletul pus în slujba artei. Sunt ani din viaţă pe

care îi consumăm pentru ca tu, pentru o clipă, atunci când vii la spectacol (ironic)

zâmbeşti şi să uiţi de probleme, de toate urâţeniile pământului. Să uiţi cum ai făcut banii

cu care te lauzi, să uiţi că o proastă a venit la tine cerându-ţi ajutorul, să uiţi că ai un

cumnat aruncat într-un colţ al civilizaţiei, care cu toate neajunsurile pe care le are,

mereu te primeşte cu inima deschisă.

MIHĂIŢĂ : Mamă, ce tare! Eşti cool, mătuşico! Ai 10 de la mine !

LENUŢA : Hai nu te mai supăra, sor-me-o  pe el, îl cunoşti doar.

(intră Vasile cu o carafă de vin)

VASILE: Ce e, ce s-a întâmplat ?

MIHĂIŢĂ : Mătuşica Angelica i-a dat replica lui tata, dar s-a transformat într-un mare

monolog !

CIPRIAN : Crezi că eu nu am replică pentru ea ? Crezi că nu aş putea să o întreb : ce ai

câştigat, drăguţă, din teatru ? Sau, pardon, am uitat, voi vă hrăniţi spiritual !

ANGELA : Omul nu poate trăi numai cu pâine !

CIPRIAN : E, bravos, în sfârşit ne înţelegem… aşa e, îi mai trebuie şi o friptură, o ciorbică,

o sărmăluţă…

ANGELA : Nu la asta mă refeream.

CIPRIAN : Normal, eu nu înţeleg nimic… nu pot ajunge la înaltele sfere ale gândirii

voastre… dar prefer aşa şi cu stomacul plin şi cu un cămin călduros decât…

LENUŢA : Te rog să încetezi !

CIPRIAN : Eu încetez, dar uită-te şi tu la ea… nu s-a aşezat la casa ei, nu s-a măritat, de

copii nu mai vorbim…

ANGELA : E timp pentru toate.

CIPRIAN : Timpul trece şi lasă urme… să nu fie prea târziu.

ANGELA :  Eu nu vreau să mă grăbesc şi să nimeresc ca sor-mea.

CIPRIAN : Bravos, madam… (către Lenuţa) Ai văzut cui iei apărarea ?

ANGELA (realizează  greşeala) : Iartă-mă… nu asta am vrut să zic… te rog să…

LENUŢA : Fii liniştită… (încet) Poate că ai dreptate…

ANGELA : Am vrut să zic că eu nu am nevoie de bucuriile astea lumeşti… ne

împerechem, ne căsătorim, trântim câţiva copii şi gata. Eu mă consider asemeni unui

înger : cu cât zbor mai sus cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu.

VASILE: Frumos ai zis… auzi, dar ia vezi… poate în drumul  tău către Dumnezeu te

întâlneşti p-acolo, pe sus, şi cu tata şi îi zici să mă lase în pace…

CIPRIAN : Ia toarnă aici că mi-e sete… zici că arta ţine de foame… dar mie discuţia asta

mi-a făcut o sete şi o poftă de mâncare… Cald tare… uite, s-a lăsat seara, dar nu s-a

răcorit deloc.

(vine Maria cu Medalia)

MEDALIA : Bună  seara la toată lumea ! Dar ce societate elegantă e aici ! Numai lume

bună. Să fiu a dracu‘ dacă asta nu e Leanţa ! (se pupă)

CIPRIAN : Vă ştiţi ? Te pomeneşti că aşa m-ai luat de bărbat ?

LENUŢA : Mă ştie de când eram mică. Furam cireşe de la ea din pom. (îi face cu ochiul)

MEDALIA : Uite-o şi p-aia mică… nu te-am mai văzut de… aaa ! De aseară de la televizor !

Prezinţi aşa frumos săpunul ăla… că i-am pus pe toţi ai mei să cumpere şi numai cu ăla

ne spălăm.

VASILE: Să nu albiţi !

CIPRIAN : Despre ce vorbiţi?

LENUŢA : Nu ştii că Angela a făcut o reclamă la săpun ?

CIPRIAN : Îmi pare rău, dragă… n-am timp să mă uit la….

MEDALIA : Eşti o prinţesă ! Leit maică-ta !

ANGELA : Să nu mă deochi, Medalio, că pe urmă tre’ să merg la descântat !

CIPRIAN : Păi şi tu care crezi că e interesul ei ?!

VASILE: El e cumnatu’. Bărbatu’ lu’ Leana.

MEDALIA : Văd de la o poştă că îţi merge bine la bani…

CIPRIAN : Păi muncesc, nu tai frunză la câini.

VASILE: Şi ăla mic e Mihăiţă, băiatu’ lor !

MEDALIA : Dar ce asculţi acolo, maică ? Ce ai la urechi ? Radioul ?

MIHĂIŢĂ : Nu, mamaie… e ultimul album Metallica. Bă, da ce vrăjitoare e asta ?! Nimic

nu ştie ! Apropo, unde ţi-e mătura ? (râde)

LENUŢA (schimbă vorba) : Hai, Medalio, să îţi pun un pahar cu vin să bei şi tu.

MEDALIA : Bem, Bem… (bea)

CIPRIAN : Auzi, babo, dar nu ne păcăleşti?

MEDALIA : Să n-am parte de copilaşii mei dacă te mint. Ce spune baba Medalia aşa este şi

se îndeplineşte. Unde am fost, unde-am făcut, faptul rău pe loc l-am desfăcut. Ai să vezi,

frumosule, cum toate vor trece şi vei rămâne  luminat, mai curat…

CIPRIAN (aparte) : Te-oi gândi să mă cureţi  de bani.

MEDALIA : … de toate relele scăpat.

CIPRIAN : Dar stai, bre, că nu eu sunt cu probleme ! Vasile e ăla ! Şi sper că tot el o să şi

plătească.

MEDALIA : Şi ia zi, Vasile ce te bântuie ?

CIPRIAN : E, până aici ai nimerit-o ! Hai, zi o dată , nu te mai ascunde după deget… ă…

după pahar !

MEDALIA : Cine te bântuie, Vasile ? Zi, ca să ne lămurim, e bântuială sau e mangleală ?

Că poate nu e şi mă faci de trezesc duhurile rele şi ai dat de naiba atunci. Da’ zi o dată, nu

mai sta ca la dentist ! Tre’ să trag vorbele din gura ta cu cleştele ?

VASILE: Stai, bre, că nu e chiar aşa… ştiţi că acum două săptămâni s-a dus tata. Vorba

vine că s-a dus, că de fapt apare în fiecare zi, în fiecare noapte şi se ia de mine. Cred că

vrea să mă facă să înnebunesc.

MEDALIA : Ce îţi zice, Vasile ?

VASILE: Bate câmpii… d-ale lui.

CIPRIAN : Zi, Vasile, tot, că nu poate « doamna » să te vindece.

VASILE: Păi nu eu am nevoie să mă vindece ! Să-l vindece pe ăl’ bătrân de mâncărici în

talpă.

MEDALIA : Stai aşa, nu mai zi nimic. Lenuţa, adă două de făină, da’ vezi să fie d-alea cu

trei zerouri, unu de mălai, unu de ulei, da’ de floare şi două de vin.

VASILE: Ăsta e bun sau oi vrea să fie vechi de douăzeci de ani ?

MEDALIA : Bun şi ăsta.

CIPRIAN : Dar ce dragă, parcă eşti taxi, asta e pornirea, nu ?

LENUŢA : Taci, Cipi din gură ! Lasă femeia că stie ea ce face.

CIPRIAN : Dar la ce trebuie dragă făină, ulei, zahăr ? Te pomeneşti că se găteşte şi pe

lumea aialaltă !

MEDALIA : Nu mai vorbi cu păcat. Eu mă duc noaptea la doişpe’ cu astea la lac şi le dau

sufletului răposatului să aibă ce mânca, ca să se liniştească şi să vă lase în pace. Acum

du-te şi adă un lucru d-al lu’ ăl’ bătrân.

(Vasile iese)

MEDALIA : Mario, uite ce tre’ să faci ca să îl dezlegi pe Vasile de băutură. Iei trei ouă, o

lingură de unt, le pui într-o pungă şi te duci la cimitir, la mormântul unui om apropiat

vouă şi îngropi pacheţelul acolo. Te întorci acasă, spui Tatăl nostru de trei ori, ţii post

negru o săptămână, pe urmă te duci iar la cimitir, dezgropi legătura, vii acasă, pui ouăle

şi untul în tigaie şi faci scrob. Apoi îi dai lu’ Vasile să mănânce şi e bine dacă sunt

prezenţi toţi ai casei.

CIPRIAN : Ha ! Nu că asta e bună… dau faliment şi mă apuc de moşmoane ! Bă, voi

credeţi că eu am timp de astea ? Aţi înnebunit ?

ANGELA : Şi eu… am turneu săptămâna viitoare…

LENUŢA : E, lasă că vedem…

MEDALIA : Staţi că nu am terminat. Când te duci la cimitir, spui descântecu’ asta de pe

foaia asta. (îi întinde o foaie pe care scrie  următoarele:

’’ Cum nu mai bea şi nu mai cere nimic (numele mortului)

Aşa să nu mai ceară vin şi rachiu Vasile

Să îi piară pofta de beţie

Cum a pierit pofta mortului,

Să i se stingă patima beţiei cum se stinge omul,

Să nu dorească vin şi rachiu cum nu doreşte moartea,

Să-i pută vinul şi rachiul cum pute mortul.’’)

 

MARIA : Crezi că are leac ?

MEDALIA : Să mă scuipi de n-o avea!

MARIA : Nu zic nu, dar încă o săptămână… e mult, mă căpiaza omu’ ăsta. Nu mai zic că

nu am mai închis un ochi de nu mai ştiu când… că l-apucă şi mă trezeşte noaptea să-mi

zică că iar îl chinuie tat-su… Ceva care să aibă leac mai repede nu ai ? Ceva mai

puternic ?

MIHĂIŢĂ : Nişte LSD, amfetamină, d-astea…

LENUŢA : Mihăiţă!!!

MEDALIA : Are baba, da’ e periculose tare. Numai pentru cazuri extreme.

CIPRIAN : Păi şi Vasile nu e caz extrem ? Uită-te la el, după două pahare, îl bântuie tat-su.

(Între timp, Angi, ia foaia de hârtie şi citeşte descântecul cu mai multe  intonaţii şi pe mai multe stări, ca la teatru)

CIPRIAN : Ho, fetiţă, că nu-i monolog !

MEDALIA : Io vă zic, dar costă în plus, că nu e joacă cu astea.

CIPRIAN : Dau eu de la mine, numai să terminăm o dată… că şi cât am cheltuit cu

benzina până acum pentru nebunelile lui Vasile…

MEDALIA : Lasă, craiule, că de unde dai, Dumnezeu îţi face parte. Mario, fii atentă

încoa’ ! Dacă şi dacă nu se rezolvă după ce faci tot ce ţi-am zis, uite aici o punguţă în care

ai un amestec puternic de ierburi culese la miez de noapte, din mijlocul pădurii, de sub

un copac trăznit de fulger. Se pune în vin dar în toată damigeana, nu într-un pahar. Este

o otravă care omoară vinul. Se pune doar un vârf de cuţit, că e concentrat. Dacă îi pui

mai mult, s-ar putea să nu-l mai vezi pe Vasile al tau. Vezi, nu te juca cu astea.

LENUŢA : Şi scapă Vasile de patima beţiei dacă facem aşa ?

MEDALIA : Păi, da’ ce… vă spui eu minciuni ?

MIHĂIŢĂ : Asta da vrăjeala. L-am spart pe unchiul.

(Maria ia punguliţa cu praf şi o pune pe policioara de la geam)

VASILE (intră, cu o cămaşă în mână) : Asta e bună ?

MEDALIA : Bună, mâncaţi-aş!

MIHĂIŢĂ : Tare baba! Ce n-aş da să fiu şi eu bântuit.

LENUŢA : Mihăiţă, fii cuminte că nu îţi mai luăm maşină la majorat !

MEDALIA : Bun, astea le iau eu (arată spre făină, ouă, ulei) şi cămaşa. După ce plec, voi

aprindeţi fiecare câte o lumânare, şi înconjuraţi casa de trei ori.

CIPRIAN : Ce ??

MIHĂIŢĂ : Mamă, parcă am juca hoţii şi vardiştii ! Cool !

MEDALIA : Şi spuneţi cu glas tare ce vă spui eu acum.

(Angi notează)

‘‘Tu, lună, luminată să nu ai odihnă, nici somn,

Ci să iei farmecele şi urâtul din casa mea,

Din sălaşul meu şi din dobitoacele mele.

Să ne fereşti de patimi şi să ne aperi de strigoi.’’

CIPRIAN : Cred că e o glumă…

MARIA (îi dă Medaliei bani) : Mulţumim, Medalio, Doamne ajută!

MEDALIA : Să rămâneţi curaţi, luminaţi, ca argintul strecuraţi. (iese)

LENUŢA : Hai să nu o mai lungim… încolonarea ! Hai, Cipi, hai, că dacă nu, iar trebuie să

venim săptămâna viitoare. Hai să terminăm odată !

CIPRIAN : Bine, dar să o ia Vasile primul.

VASILE: Da’ ce-s io, mă, locomotivă ?

CIPRIAN : Drăguţă, o luam şi noi în ordinea înmormântării. Eşti mai mare ca mine, aşa

că eşti primul.

VASILE: Dar tu eşti mai prost !

CIPRIAN : Auzi, nu te-ntinde că…

LENUŢA : Hai, nu vă mai certaţi, lasă că sunt eu prima !

VASILE şi CIPRIAN : Dar de când conduc femeile ?

ANGELA : Hai întâi Vasile, Ciprian, Lenuţa, Maria, eu şi Mihăiţă.

MIHĂIŢĂ : Mike.

ANGELA : Whatever.

VASILE : Hai, ţineţi aproape!

MARIA : Aprindeţi fiecare câte o lumânare!

(se încoloneaza în şir indian în ordinea indicată, cu lumânări aprinse  în  mână, toţi repetă după Angela, care are notat descântecul pe o foaie. Dupa o tură, Ciprian cade pe un scaun, obosit)

CIPRIAN : Gata, eu am deraiat.

VASILE: Pauză pentru alimentare. M-a lăsat motorul. Cumnate, umple paharele.

LENUŢA : Mai lasă naibii paharu’ ăla, că mâine plecăm şi nu am făcut nimic.

(beau amândoi câte un pahar)

VASILE: Hai să mai tragem două ture şi gata. După aceea bem tot.

CIPRIAN : Poate mai şi mâncăm, cumnată, că doar nu am venit aici să alerg.

(Se încolonează. De data asta Angela e prima şi rosteşte descântecul. Vorbele se duc de la unul la altul ca la telefonul fără fir, în aşa fel că până la ultimul nu mai ajunge nimic)

MIHĂIŢĂ : Mai tare, unchiule că nu se aude !

CIPRIAN : Mai cu viaţă, Angelico, ce suferi de parcă ai fi Ofelia !

MIHĂIŢĂ : Hai mamă, ţine aproape !

(se termină şi ultimul tur, fiecare a zis ce a înţeles de la cel din faţă,  comentarii, a ieşit o harababură.)

VASILE (cântă) : ‘‘ Ia mai toarn-un păhărel…’’

CIPRIAN : ‘‘Să ne hidratăm niţel ! ’’

VASILE (continuă cântecul) : ‘‘Sus paharul fiecare…’’

CIPRIAN: ‘‘Hai noroc şi… la mâncare!!!’’

MIHĂIŢĂ : Să-nceapă petrecerea !

ANGELA : Iar vă îmbătaţi !

CIPRIAN : Măcar ne îmbătăm cu un vin bun şi ştim o treabă, nu ne îmbătăm cu apă chioară ca voi, artiştii ! (râde)

MARIA : Ce mai contează acum… poate s-or termina toate şi ne-om odihnii şi noi.

(se bea, se mănâncă, se cântă, se dansează, apoi se retrag pe rând în casă, la culcare, rămâne ultima Maria să strângă masa.)

MARIA (strângând masa) : Doamne, cu ce ţi-am greşit eu oare ? Carte multă nu am, noroc

nici atât, dar de ce trebuie să mai şi pătimesc ? Nu-mi ajungea că Vasile e beţiv ? Acum

nu mă lasă nici să dorm că îl bântuie tat-su ! Of, tot de la băutură i se trage. Era om bun,

dar l-a stricat spurcata asta de băutură ! Nu zice nimeni să nu bei, dar să bei cu

socoteală… că are şi băutura un rost al ei. (începe să se vaite) Ţi-ai băut minţile, Vasile,

Vasile… de n-aş mai apuca ziua de mâine, nici să mor liniştită nu mă laşi ! Încă o

săptămână ca astea şi mă duc după tac-tu !

(pe masă a mai rămas o carafă cu vin şi un pahar. Maria se uita la ele, îşi aduce aminte de praful de la Medalia)

Ei, fir-ai tu să fii, Vasile, ori te vindec ori te omor ! Nu mai pot zăbovi încă o săptămână…

Păi ce, am ajuns să umblu noaptea prin cimitire să mă ştie un sat întreg ?! Şi mai tre’ să

ţiu şi post din cauza ta ! Ia mai bine să posteşti tu de băutură câte zile oi mai avea ! Răul

trebuie stârpit din rădăcină… (se duce, ia punguliţa cu praf şi toarnă din el în carafă. Pune

puţin, apoi hotărâtă mai pune) Cât a zis aia să pun ? Puţintel să nu moară Vasile. De sete !

Mâine când te-oi trezi, o să ceri vin şi când oi vedea carafa aici, sigur o să bei… şi de nu oi

fi mieluşel pe urmă… (pune plicul la loc în raft şi se duce mulţumită la culcare)

(După un timp, iese afară Lenuţa urmată de soţul ei)

CIPRIAN : Ce mai sforăie Vasile ăla… se cutremură casa.

LENUŢA : Poate am reuşit cu descântecul ăla să îl scăpăm de bântuială.

CIPRIAN :  Ia vezi, a mai rămas ceva de mâncare ?

LENUŢA : O să ţi se facă rău, nu ai mâncat destul ?

CIPRIAN : Niciodată nu-i destul. (mănâncă)

LENUŢA: Săraca Maria, ce se mai chinuie cu frate-miu ăsta.

CIPRIAN : Ia uite, şi-a pregătit de pe acum gustarea de dimineaţă.

(arată spre carafă de vin care a rămas pe masă)

LENUŢA : Eu, în locul Mariei, îi puneam imediat praf d-ăla în băutură, să văd cum vomită

până îi trece. (cei doi se privesc cu subînţeles) Te gândeşti la ce mă gândesc şi eu ?

CIPRIAN : Păi mâine la prima oră sigur e cu botul în cana cu vin. Hai să i-o facem, să se

cumintească odată şi să nu mă mai pună pe drumuri că eu am treabă, nu mă joc de-a

strigoii.

LENUŢA (ia praful, pune puţin în carafă) : Aşa s-o linişti şi Maria.

CIPRIAN : Mai pune, Eleno, şi din partea mea.

LENUŢA : Dar să nu fie prea mult!

CIPRIAN : Lasă dragă, să îşi facă efectul !

LENUŢA : Aoleu, dar dacă bea altcineva ?

CIPRIAN : Cine dragă ? Noi nu, copilul nu, Maria nici atât, sor-ta se hrăneşte spiritual… şi

chiar dacă bea cineva, se dezvaţă de năravul ăsta şi gata !

LENUŢA : Ai dreptate, hai la culcare ! (ies)

(după un timp, apare Angi)

ANGELA : Doamne, ce coşmaruri am avut… cred că de la descântecele alea… prea le-am

repetat de atâtea ori… (vede carafa) Ţi-ai pregătit-o, frate-miu, nu cumva să te

deshidratezi ! Mare belea eşti la casa omului ! Păi dacă bei de când te scoli până te culci,

iar seara îţi pregăteşti terenul pentru a doua zi, înseamnă că mare beţivan eşti ! Dacă ai

fi al meu, te-aş omori cu mâna mea. Dar aşa, tu o omori pe Maria. Degeaba i-a dat

Medalia praful ăla, că tot nu o să-l folosească. Ţine la tine prea mult şi cred că n-o să vrea

să îţi ia ultima plăcere, dar nu-i nimic, ţi-o iau eu. (se duce, ia punguţa, toarnă puţin în

carafă, pune la loc) Acum să te văd, frate-miu ! Ce-o să mai râd de tine când oi cere lapte

la micul dejun !

(iese repetând : « eu sunt un pescăruş »)

Mai trece puţin timp şi apare Mihăiţă

MIHĂIŢĂ : Băi, dar nu se mai culcă ăştia odată ! (îşi aprinde o ţigară) Ce teroare cu ăştia…

o ţigară nu poţi fuma. (vede carafa) Bă, tare e unchi-miu ăsta ! Cel mai tare beţiv din

istoria familiei ! Tare, frate. Când le-oi povestii la ăia la bloc, or să moară toţi de ciudă…

blesteme, vodoo, vrăji, prafuri… da’ chiar, ce prafuri or fi alea ? (se duce la raft,  desface

punguţa, pune praf pe masă şi prizează pe nas) Cool man, heroină pură… cred că dacă pui

d-asta în alcool e şi mai marfă… te duci în al nouălea cer direct ! Ce fraieră, baba, cică te

lecuieşte de băutură ! Ia să-i punem lu’ unchiuleţu’ să vedem ce efect are şi dacă e cum

cred eu, îi dau lu’ baba o sută de para să-mi facă şi mie ! (pune praf în  carafă, pune punga

la loc,  se duce la culcare)

(La primul cântat de cocoş, apare Vasile transpirat)

VASILE: Doamne, în sfârşit am reuşit şi eu să dorm. Mamă ce cald e !

(vede paharul şi carafa, bea un pahar cu vin)

VASILE: Bă, dar şi femeia asta lasă bunătate de vin să se trezească ?! Dacă tot a strâns p-

aici, de ce nu o fi băgat şi vinul la loc în butoi ?

(mai bea)

Uite, parcă şi-a schimbat şi gustul… Ia să-l pun la loc în damigeană, că e păcat de el.

(se duce, varsă vinul în damigeană, aduce carafa înapoi pe  masă, bodogănind) să nu laşi

lucruri de seamă pe mâna unei femei că se alege praful ! (intră în casă) Dimineaţa, pe

rând ies în curte toţi, văd  paharul şi carafa goale. Reacţii – la fiecare în parte. Iese şi Vasile

LENUŢA: Cum ai dormit, Vasile ?

VASILE: În sfârşit am dormit şi eu bine.

CIPRIAN: Prost e că ai sforăit de am zis că e cutremur. Cred că a avut efect vrăjeala

Medaliei. (ca să îl încerce dacă mai are poftă de băut) Nu dai un pahar cu vin ? Să ne

clătim aşa de dimineaţă…

LENUŢA : (şi ea îl testează) Da, parcă şi eu aş bea… aerul ăsta curat e de vină.

ANGELA : Îţi trezeşte niste pofte…

VASILE (uimit) : Dacă vreţi… cum să nu….

CIPRIAN : Mario, da’ clăteşte carafa mai întâi, că s-o fi pus praf în ea.

LENUŢA : Lasă că o spăl eu, să fiu sigură!

MARIA : Lasă, Lenuţo, stai liniştită…

VASILE: Sigură de ce ?

ANGELA : Că s-a spălat bine… Stai să te ajut şi eu !

MIHĂIŢĂ : Dar mai bine luaţi alta nouă…

CIPRIAN : Bravo, are dreptate copilul. Alta nu mai aveţi?

VASILE (nu mai înţelege nimic) : Dar ce aveţi, fraţilor ? Ce aţi tăbărât toţi pe carafă ?

MARIA : Stai că acuşi vin eu cu una curată. (iese)

VASILE: Mă, voi aţi înnebunit cu toţii ?

LENUŢA : Vasile, nu ştii câţi microbi circulă prin aer.

ANGELA : E nenorocire cu poluarea asta !

VASILE: Parcă ziceai că aici e aer curat !

ANGELA (încurcată) : E, dar…

(Maria se întoarce cu altă carafă plină cu vin, pahare, se bea. Bea toată lumea ca să îl

testeze pe Vasile dacă mai are poftă sau nu de băutură se stinge uşor lumina pe rumoarea

lor). Se aud două voci :

VOCE 1 : Hai, tai ?

VOCE 2 : Iar jucăm ?

VOCE 1 : Avem ceva mai bun de făcut ?

VOCE 2 : Ai dreptate.

VOCE 1: Parcă îţi plăcea tabinetul.

VOCE 2 : Dar nu toată ziua.

VOCE 1 : Iar mi-ai luat o levată.

VOCE 2 : O să îţi iau şi toate spatiile.

VOCE 1: Iar mă baţi.

Se aprind două reflectoare pe o masă în mijlocul scenei. La masă stau  şi joacă carţi un

bărbat şi o femeie. Au aripi de îngeri, pe jos e fum. Sunt în Rai.

VOCE 2: Dar presa nu mai vine azi?

(de sus cade un ziar făcut sul)

VOCE 1 : A venit şi presa !

VOCE 2 (ia ziarul şi citeşte) Ia să vedem ce mai zic ăştia la sport. ‘‘Ieri a  fost meci…aşa…

Dracii roşii au învins cu 1-0 F.C. Raiul.’’ Of, drace ! Ce noroc au ăştia… iar au bătut în

minutul 85 !

VOCE 1 : Dar la meteo ce zice ?

VOCE 2 : Parcă nu ai ştii că aici avem numai vreme frumoasă ! (citeşte)

‘‘Vremea va fi foarte frumoasă, norii culumbulus vor pluti  nestingheriţi. Soarele va

străluci, aşa că la amiază vă sfătuim să vă protejaţi aripile cu o cremă cu factor mare de

protecţie’’ Ţi-am zis ! Stai să vedem la ştiri pe scurt… ‘‘O vrăjitoare din satul… a murit ieri

la coasă trăznită de un fulger !’’ Ce ar mai merita şi Medalia să păţească la fel !

Trăzni-o-ar să o trăznească, s-o văd direct în iad, la prietenul ei Scaraoschi.

VOCE 1: Eu te cred… tu eşti supărat pe ea că nu te mai poţi duce pe la Vasile… dar poate a

făcut şi lucruri bune… poate l-a vindecat pe băiatul nostru de băutură.

VOCE 2 : L-a vindecat pe naiba ! Ai văzut tu drac mort şi raţă înnecată ?

VOCE 1 : Da, dar uite că vraja împotriva bântuielii tale, i-a ieşit… a făcut ce a făcut şi nu

te mai poţi duce pe pământ.

VOCE 2 (citind) : Auzi-o pe cea mai tare : “ La o petrecere toată familia  a murit otrăvită

din cauza vinului.’’. Noi stăm bine… avem probleme numai cu Vasile, dar la ăştia toţi erau

alcoolici. (pauză) Catrino, cred că o să avem o vizită.

(din sală înaintează către scenă toţi, mai puţin Vasile. Au aripi de  înger, nu înţeleg unde se află, sunt complet debusolaţi, cu ei e şi poştaşul)

CIPRIAN : Băi, da’ ce uşor mă simt ! Cred că am slăbit de la alergătura voastră în jurul

casei.

MIHĂIŢĂ: Băi… tari prafurile alea. Nu le-a trecut nici acum efectu’… să mor de nu văd

îngeri…

ANGELA : Ia uite… norişori albi… ce frumos… am luat-o razna… cine m-o fi pus să beau ?

Parcă sunt un pescăruş !

MARIA : Doamne… să n-am parte de ziua de mâine… dacă aia nu-i moţata pe care am

tăiat-o aseară şi am băgat-o la cuptor !

LENUŢA : A înviat găina ! (pauză) Angelo, cred că am început să am vedenii… aia nu sunt

părinţii noştri?

ANGELA : Parcă… (poştaşului) Dar tu ce cauţi aici… ne-ai adus vreo veste?

POŞTAŞUL : Am ajuns aici de sete. Când în sfârşit am reuşit să beau şi eu de la Vasile un

pahar… s-a zis cu mine. Şi dacă vreţi veşti… vă spun doar că aţi murit cu toţii şi aţi ajuns

în Rai.

(Toţi sunt stupefiaţi, treptat realizează ce li s-a întâmplat)

VOCE 1 : Dar aia nu e Angi ? Şi Lenuţa ?

VOCE 2 : Ele sunt.

VOCE 1 : Şi Mihăiţă… mâncate-ar mama, ce mare te-ai făcut.

ANGELA : Mamă, tată…

VOCE 1 : Dar ce aţi făcut de aţi ajuns cu toţii aici ?

CIPRIAN : Tată socrule, ne-am gândit că decât să te oboseşti mata să vii pe jos pe la Vasile,

mai bine să venim noi la voi.

VOCE 2 : Dar ce aţi păţit ?

LENUŢA : Ne-am încurcat în prafurile Medaliei pentru Vasile şi am băut toţi…

VOCE 2 : Măi, dar Vasile pe unde o fi ?

Se stinge lumina pe ei şi în spatele scenei, pe un nivel mai ridicat, se  vede un cazan, înăuntru e Vasile, are corniţe. E înconjurat de diavoliţe sexy, îmbrăcate în roşu, care toarnă peste el, de parcă l-ar spăla, carafe pline cu vin.

 

 

                                                  SFÂRŞIT

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s